Zu Hauptinhalt springen

Europaeum

Europaeum este „Centrul Est-Vest” al Universității Regensburg. Fiind inaugurat în noiembrie 2000 ca o instituție centrală în cadrul universității, Europaeum are misiunea de a susține și promova dialogul în domeniul cercetărilor științifice și a învățământului între Europa de Est și de Vest. Deja în conceptul propriu de fondare, Universității Regensburg i-a fost atribuit rolul de „punte” între Europa de Est și cea de Vest. Astfel, instituția Europaeum contribuie la exprimarea evidentă a acestei certitudini.

Europaeum acordă o atenție deosebită schimbului, dialogului și cooperării între cercetătorii științifici și studenții din estul și vestul Europei. Numeroasele parteneriate ale Universității Regensburg cu universități din Europa de Est reprezintă o baza ideală în acest context.

Schimbul de experiență în domeniul învățământului este promovat, pe lângă altele, prin intermediul studiului internațional și interdisciplinar de masterat „Ost-West-Studien”, care se oferă începând cu anul 2002 în cadrul centrului Europaeum al Universității Regensburg. Aici, studențiilor din Europa de Est și Vest, li se acordă ocazia de a compara, din diverse perspective de competență, culturile din care fac parte. În cadrul studiului se pune, întâi de toate, accentul pe procesul de convergență între Europa de Est și cea de Vest.

Proiectele de schimb inițiate de către Europaeum precum studiile regionale de tip tandem (lucru în grupuri naționale mixte de două persoane), excursiile de studii, seminarele în bloc precum și workshop-urile cu studenți din diferite domenii de studii, conduse împreună cu co-partenerii din Europa Centrală, de Est și de Sud-Est, oferă studenților posibilitatea de a obține o imagine pronunțată a societăților Europei de Est și de Vest.

Numeroase cursuri și programe de studii, apărute în ultimii ani la Universitatea Regensburg, promovează dialogul între Europa de Est și cea de Vest. Europeum oferă o privire generală asupra acestora.

Programul „Secondos” coordonat și supravegheat de Europaeum are o contribuție majoră privitor integrarea emigranților de prima și a doua generație veniți din Europa Centrală, de Est și de Sud-Est. Universitatea Regensburg și-a propus recent ca scop să fie, în acest domeniu, una din universitățile de frunte din Germania.

Dar și în cadrul cercetărilor științifice, studiul comparativ al culturilor din Europa Centală, de Est și de Sud-Est, se află în centrul atenției. Creat special în acest scop un birou la Universitatea Regensburg, determină și coordonează cercetările științifice curente în incinta universității, privitor Europa Centrală, de Est și de Sud-Est.

Funcția social-politică a Europaeum-ului este de a transmite mai departe, unui public mai larg, cunoștințele dobândite în baza cercetărilor științifice și proiectelor internaționale precum și experiența acumulată în urma acestora. Aceasta are loc prin intermediul prelegerilor, simpozioanelor, forumurilor și platformelor de discuții la care participă și personalități a vieții publice (politică, cultură, economie).


Europaeum. Ost-West-Zentrum

other languages

    


Universitätsstraße 31
93053 Regensburg
Telefon 0941 943-3896
E-Mail europaeum@ur.de

Folgen Sie uns:
bei Instagram
bei Facebook